Ascult ploaia

Când mi-e dor de tine să ştii: ascult ploaia
Şi poate îţi dai seama ce furtună e în mine,
Ce dor tună nebun şi strigă după tine,
Ce vânt îmi suflă-n suflet, ce haos după aia,

Şi cum inundă ochii…şi umplu obraji de lacrimi,
Aşa cum ploaia curge şiroaie peste geam…
În noaptea mea de dor…da, noaptea mea de patimi,
Atât de repede dispare ceea ce îmi doream…

Şi când nu îmi vorbeşti să ştii: tot ploaia ascult
Şi poate am norocul să fie liniştită,
Şi caldă, şi uşoară, nu una de temut…
Ca dorul ăla mut şi resemnat o clipă…

O ploaie ce nu doare ci poate chiar  s-alinte,
Şi picurii ce curg să râdă-n al meu suflet,
Cum lacrimi pot să vărs spre clipe fericite,
Să nu tune în mine…să fie totul zâmbet.

Dar ploaia ce-o ascult acum e plină de furie,
Atât de tare aud de parcă fulgeră-n ale mele vise,
Şi le spulberă, chiar dacă erau destinate ţie,
Inutil ţin de ele…le stinge ploaia la cât erau d-aprinse.

Dar stai ca parcă totul e calm şi liniştit,
Şi totuşi prea târziu s-a întâmplat şi asta
Că toată răzvrătirea e acum spre sfârşit,
Rămân doar eu, un suflet plâns şi răscolit,

Rămân în aşteptarea unei raze de soare,
Sau poate fericirea o-aduce-un curcubeu,
Şi totuşi de unde toate astea oare ?
Că-i prea târziu în noapte, aşa va fi mereu…

Marea mea iubire

Ce drag îmi erai la început…
Şi cât de mult îmi plăcea să te-ascult.
Visam la o iubire cu parfum de liliac,
Şi-mi doream să te fac de mine maniac.

Doar în ochii tăi voiam să ma arunc,
În ochii-ţi limpezi, calmi, strălucitori- de prunc,
Să mă înec în ei, să mă cuprindă valuri, valuri de fericire…
Ca-n marea cea albastră, tu, marea mea iubire!

Ce mult îmi doream să-ţi aud vocea, să te fi văzut…
Să-ţi simt bătăile inimii măcar pentru-un minut…
Să-mi zici orice minciună…eram îndrăgostită…
Şi n-aş fi observat măcar pentru o clipă.

Dar toate astea fost-au prea multe pentru mine?
Acum e evident, nu ştii să minţi prea bine.
Tu, marea mea iubire, te tulburi tare, tare…
Şi nu-ti opreşte ploaia nici prea frumosul soare,
Un vânt puternic suflă…Ce voce să ascult?
Că poţi ţipa la mine: eu nu te mai aud…
O, dragul meu artist…contează foarte mult
Să ştii să îţi alegi momentul potrivit.
Nu-i bine pe furtună să te-apuci de iubit,
Ci când eşti limpede, cald şi liniştit…

(cum era şi marea mea, marea mea iubire)

Gelozie

Da, sunt geloasă- nebun’ de geloasă

Deşi nu-ţi contez vreo clipă…

-poate sunt nimeni-

Mi-e indiferent…

Acum, doar acum nu-mi pasă

Până când îţi voi fi totul,

am dreptul să fiu geloasă în sine-mi!

 

Geloasă pe soare…

Ce? Eu n-aş putea să-ţi luminez ziua?

Geloasă pe cerul înstelat…

Şi eu pot sa-ţi fiu mister, infinit- de iubire!

Geloasă pe toţi prietenii tăi…

Poate merit şi eu un zambet de-al tău.

Geloasă pe ploaia

care îţi bate la geam.

Geloasă pe aerul

pe care-l respiri-

Viaţa ta de ce n-ar putea depinde de mine?

Geloasă pe sângele

ce-ţi circula prin corp…

Aş vrea şi eu un asemenea destin,

Să pot mult mai usor

Să-ţi ajung la inimă!

 

Dacă nu faci cumva, să-mi treacă gelozia

Voi fi ca o ipohondră;

Doar pană când voi găsi o cale

Să-ți ajung la inimă!

Și dacă nu voi putea, poate

Încerc să fac tot posibilul

Să te fac pe tine nebun de gelos…

de mine!

Trişti şi reci

Vremea trece şi toate rămân la fel,

La fel cum suntem noi: trişti şi reci.

De te-ai schimba cumva poate ar fi altfel,

Timpul trece dar tu nu-mi treci…

 

Dacă-ai fi o clipă te-aş prelungi la infinit,

Dacă-ai fi lângă mine nu te-aş lăsa să pleci.

Mi-e dor de tine, de tot ce-am trăit.

Timpul trece dar tu nu-mi treci…

Imagine

 

 

Să mă cauţi

Să mă cauți în florile de cireș
De dor uimit, trist și apus,
Să mă cauți, sa nu dai greș’
De dorul nostru, doru-dus,

Căci te-am iubit  nespus…

Să mă cauţi în a dimineţii rouă,
Să îi şopteşti ce mie îmi spuneai,
Căci ea era trimisă nouă
Spre fericirea zorilor de mai,

De vrei sa pleci, te rog, mai stai…

Să mă cauţi în fiecare trăire,
În fiecare gest, gând ori fapt.
De voi muri îţi voi fi amintire
Căci de iubire eu te-am facut apt.

Să mă cauţi dar nu oricând,
N-aduce toamna flori de cireş
Şi roua dispare-n soare râzând.
Să mă cauți, sa nu dai greș’…

Abia atunci

De-ar fi să se oprescă timpul măcar pentru o clipă,

Aş prefera să fie-atunci când pier în mine vise,

Să-mi pot căta încet vreun adăpost, o aripă,

Să mă aşez sub ea-nainte ca flacăra să se fi-aprinse,

Să mă salveze poate, dintr-un infern nebun

Aşa cum tu ar trebui sa o faci pentru mine:

Să ne sacrificăm pentru eternitate: aici, acum!

Să depaşim ce e uman şi trecator mai bine;

Abia atunci de vom muri, vom fi nemuritori, în fine…

Abia atunci vom dobândi iubirea pură, plină.

Abia atunci în două trupuri va bate doar un suflet

Şi chipurile noastre vor fi în lumină

Şi în deplină armonie: trăire, fapte, cuget!

Nihil sine numini

Sunt sigură că eşti lângă mine acum

Căci inima ta bate în piept la mine,

Şi ăsta e motivul pentru care eşti scrum,

Aşteapt-o pe-a mea. Calătoreşte spre tine.

Ca Phoenix ridică-te din suferinţa cumplită,

Reînvie prin mine, stăluceşte, aspiră!

De ce nu vrei să crezi in noi nicio clipă?

În mine strig îngeri; de tine-mi vorbiră…

Din mine minunea o vezi radiind?

Trăieşte în mine, prin mine vorbeşte,

Şi aud ecouri in mine tipând…

Ce suflet nebun. Nimic nu-l potoleşte.

Iar eu sunt tu şi sper să se termine

Şi eu şi tu să fim un noi perfect,

Şi aşa cum se ştie prea bine…

Nihil sine numini. 

Doreşte-mă-n secret!